18 iunie 2008

Amintiri...(2)







Citeam undeva ca "esentele tari se tin in sticlute mici".Inclin sa cred acelasi lucru despre baieteii mei.Pentru ca erau atat de micuti si slabuti la nastere...

Eu am stat internata doar o saptamana,apoi i-am lasat singuri acolo, dar mergeam zilnic la ei sa le duc laptele de san ce il storceam singura,acasa,din 3 in 3 ore.

A fost greu...foarte greu sa ii vezi acolo in incubator,avand manutele si piciorusele pline de tot felul de firulete.Dar nu vreau sa va intristez.

Am avut norocul sa intalnim la acest spital niste doctori extraordinari cu un suflet minunat.Si acum,cand mergem la control se bucura ca ii vede pe gemeni mari si sanatosi.

Naoki a fost mai bolnavior decat Ryuji;in spital a facut cateva crize de apnee(apnee este oprirea temporara a respiratiei).Apoi,la 2 saptamani de la nastere a facut o infectie puternica;o infectie ca si surioara lui.I-au oprit lapticul si ii administrau doar medicamente.Parca simteam ca timpul s-a dat inapoi;erau aceeasi medici ca acum 2 ani,aceeasi sala,acelasi spital,aceeasi infectie tot la 2 saptamani de la nastere.Tin minte ca nu puteam dormi,stateam si ne rugam la Dumnezeu sa nu fim sunati de la spital si sa ni se spuna ca au aparut alte complicatii.

Dar Naoki a reusit sa treaca si peste asta...doar e "mini-samurai",nu?

La 4 luni de la nastere ni i-au dat acasa;eram atat de emotionata,fericita.In sfarsit,venise momentul ce il asteptasem atata timp.Era 3 noiembrie 2007.

Bucuria externarii lor,a culminat cu cea mai mare dezamagire ce am avut-o in viata mea,o dezamagire venita din partea unor persoane foarte dragi mie,pana atunci.O dezamagire care m-a adus in pragul unei depresii nervoase.Eram singura,simteam ca nu am pe nimeni,ca nimanui nu ii pasa de noi.

Eram singura,ma temeam pentru gemeni,ma temeam ca nu voi fi o mama buna;dar stiam ca nu ne au decat pe noi,pe mine si pe tati si ca trebuie sa fim tari pentru ei.Vreo 3 luni nu am avut voie sa ii scot din casa pentru ca era periculos daca luau virusul RS,fiind iarna.E un virus care poate fi fatal prematurilor;pana in luna aprilie au facut lunar un vaccin pentru a ii proteja de el.Treceau si 5-6 saptamani fara sa ies macar pana in fata blocului,cand bebeii dormeau ieseam putin in balcon.

Naoki a mai suferit de atunci 2 operatii de hernie ombilicala si inghinala.

Ryuji trebuia si el operat pentru ca era mereu constipat;ii faceam clisma de 2 ori pe zi.Doctorii banuiau ca sufera de sindromul colonului iritabil,dar nu a fost asa.



Dar acum,cand imi amintesc toate astea...parca au fost de mult,de foarte mult timp.

Cand ii vad cat de veseli sunt,cat de puternici ...parca aceste lucruri nu s-au intamplat.

Ii multumesc,in primul rand,bunului Dumnezeu ca sunt sanatosi.Apoi ii multumesc sotului meu,care e un om minunat si mi-a aratat,atunci cand am avut nevoie de el,ca ma iubeste foarte mult si ca ma pot bizui oricand pe el.E un om care mi-a aratat ca nu sunt singura,un om care mi-a daruit cel mai frumos cadou ce l-as fi putut primi:acesti ingerasi minunati.